Această activitate include o singura sub activitate :
Sub activitatea B 1: Reconstrucția ecologica a suprafețelor habitatului prioritar 9530 * prin utilizarea resursei genetice locale.
Habitatul 9530* a fost afectat în trecut de incendii spontane provocate de trăsnete (2013, 2017) care au impactat parțial structura sa pe o suprafață de aprox. 90 ha, determinând o starea de conservare a habitatului prioritar 9530 nefavorabilă – inadecvată. Ca urmare, vegetaţia forestieră din u.a. 108 B, constituită dintr-un pinet de pini negrii submediteraneeni a fost puternic afectată, consistenţa arboretului scăzând de la 0,7 (în 2004) la 0,2 la momentul realizării proiectului. Activitatea de reconstrucție ecologică a acestui habitat este foarte importantă în vederea îmbunătățirii stării de conservare a habitatului și a asigurării existenţei pe termen lung a pădurilor cu Pinus nigra banatica.
Subactivitatea B.1 face parte din categoria de acţiuni de masuri active de conservare si consta in lucrări de împăduriri a 33,29 ha. cu Pin negru de Banat în Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei, în unitatea amenajistică 108 B, din U.P. VI Domogled, din cadrul Ocolului Silvic Băile Herculane, Direcţia Silvică Caraş-Severin. Pentru obţinerea puieţilor forestieri s-au recoltat conuri de pin negru, din arboretele învecinate perimetrului de ameliorare, pentru producerea de seminţe forestiere, în vederea obţinerii materialului plantator. Pentru realizarea activităţii s-a elaborat Studiu de împădurire pentru reconstrucţia ecologică a habitatului de interes comunitar 9530* Păduri (sub) mediteraneene de pini negri endemici de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea" - Staţiunea Braşov.
Activitatea s-a desfășurat in perioada ianuarie 2021 - decembrie 2023 si a constat in reconstrucţie ecologică a habitatului 9530* prin utilizarea resursei genetice locale.
Astfel în cadrul activității au fost prevăzute urmatoarele acțiuni:
1. Culegerea şi conservarea seminţelor: Recoltarea conurilor de pin negru varietatea banatica şi Uscarea conurilor şi dezariparea seminţelor în februarie - martie 2021.
2. Producerea puieţilor:
3. Lucrări de plantare şi întreţinere a culturilor În primul an după producerea puieţilor s-au plantat puieţii produşi anterior (5.000 puieţi/ha) şi s-au îngrijit culturile.
Înainte de plantarea puieţilor s-a pregătit terenul (lucrări de curăţare a solului: doborârea, curăţarea, fasonarea şi adunarea materialului lemnos uscat pe picior în parcela ce urmează a fi reîmpădurită).
In Proiectul tehnic din Studiu de împădurire pentru reconstrucţia ecologică a habitatului 9530* , conform graficului de realizare a investiţiei în anii V - VIII sunt prevăzute lucrări de completări şi întreţinere a plantaţiilor. Aceste lucrări de completări şi întreţienere prevăzute în anii V- VIII vor fi realizate de Administraţia PNDVC pe cheltuiala proprie, după finalizarea prezentului proiect.
Prin acest proiect se propune implementarea activităţilor prevăzute în anii I - IV din graficul de realizare a investiţiei.
Rapoartele elaborate în cadrul acestei activităţi sunt rapoarte de activitate ce conţin informaţii despre monitorizarea execuţiei lucrărilor conform graficului de execuţie al lucrărilor din proiectul tehnic.
Locaţia de implementare a activităţii: La biroul firmei care va contracta activitatea pentru redactare rapoarte şi PNDVC pentru activităţile de teren, localităţile/UAT Băile Herculane, Ocolul Silvic Băile Herculane, Direcţia Silvică Caraş-Severin., parcela: 108B (108B1, 108B2, 108B3, 108B6) din cadrul U.P. VI Domogled
Resursele necesare realizării activităţii:
În cadrul subactivității B.1 au rezultat:
Anterior realizării lucrărilor de împădurire au fost parcurse etapele premergătoare, respectiv de culegere și conservare a semințelor de pin negru de Banat și de producere a puieților.
Producerea puieților din semințele culese a debutat în octombrie 2021, iar prima tranșă de puieți furnizați pentru activitatea de împădurire a fost recepționată în octombrie 2022.
În 04.11.2022 au început lucrările de împădurire, prin amenajarea organizării de șantier, realizarea lucrărilor de pregătire a terenului și a solului pe o suprafață de 10 ha și de plantarea puieților pe o suprafață de 10 ha.
În urma activităților de monitorizare a reconstrucției ecologice la habitatul 9530* au rezultat în prima fază 10 ha de teren din fondul forestier național de stat împădurit cu specia Pinus nigra ssp. banatica. Cu ocazia realizării reconstrucției ecologice din perioada noiembrie-decembrie a anului 2022 s-au instalat în perimetrul împădurit un număr de 12 suprafețe de probă a câte 200 mp fiecare, astfel dispuse încât să surprindem situația cât mai concretă din teren.
În urma efectuării împăduririi pe suprafața de 10 ha ne așteptăm ca în primul an de vegetație să se realizeze o reușită de prindere a puieților de circa 70% datorită faptului că în această zonă este vorba de teren stâncos, degradat, însă este un început promițător în privința reformării habitatului principal de pin negru din perimetrul incendiat de sub masivul Domogled, contribuind astfel la asigurarea stabilității și permanenței celui mai important habitat de pe suprafața parcului care în prezent este evaluat ca fiind în stare nefavorabilă-inadecvată.
În cadrul activităților de monitorizare a reconstrucției ecologice s-au realizat baze de date fotografice atât înainte de începerea lucrărilor de reconstrucție ecologică, în timpul efectuării lucrărilor, cât și după terminarea acestora.
Habitatul 9530* este în mod cert cel mai important habitat al Parcul Național Domogled – Valea Cernei cu o suprafață totală de 1850 ha. Cu toate că toată suprafața habitatului este în protecție strictă sau integrală, în zona din masivul Domogled au avut loc incendii repetate din cauze naturale astfel că zona propusă pentru împădurire a fost afectată în trecut în proporție de peste 90%, regenerarea pe cale naturală nemaifiind posibilă
După incendiile din trecut pe suprafețele propuse pentru împădurire s-a instalat vegetație ierboasă și arbustivă copleșitoare, rezultând imposibilitatea regenerării naturale a speciei principale Pinus nigra ssp banatica.
Astfel că în primă fază, în perioada noiembrie-decembrie 2022, din totalul de 33,29 ha s-a reușit realizarea curățării terenului și împădurirea acestuia cu puieți de pin negru pe o suprafață de 10 ha. Restul suprafeței a fost împădurită in primavara si toamna anului 2023, astfel că la finalul anului 2023 toată suprafața prevăzută în proiect, de 33,29 ha, a fost împădurită cu puieți de pin negru de Banat.
În urma efectuării împăduririi pe intreaga suprafața în primul an de vegetație reușita de prindere a puieților este de circa 70% datorită faptului că în această zonă este vorba de teren stâncos, degradat, însă este un început promițător în privința reformării habitatului principal de pin negru din perimetrul incendiat de sub masivul Domogled, contribuind astfel la asigurarea stabilității și permanenței celui mai important habitat de pe suprafața parcului care în prezent este evaluat ca fiind în stare nefavorabilă-inadecvată.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României
© 2024 PNDVC | 325200 Băile Herculane, Strada Uzinei nr.9, Caraş-Severin | tel.+40255560582 | Mail